CRED

Strigăt răscolitor de păsări indecise, zgomot molcom de lunecat de frunză uşoară, cer pictat de un albastru - gri, stropi rotunzi de ploaie, văzduh mirosind a gutuie aproape coaptă, multă nelinişte interioară de timp răvăşit, agitaţie inexplicabilă de culori, de ocru si galben, maron si violet cu toate nuanţele lor adunate într-o singură sferă, explozie a castanelor mature rostogolindu-se pe trotuarul cenuşiu, boabe de strugure bezmetice, neştiutoare, aşteptând sacrificiul, "Un veac de singuratate" de G.J. García Márquez, desfătând clipele atâtora, o ultimă privire a verii, soarele dormind într-un loc prea ascuns, pasi molcomi de bătrân pe caldarâm găunos, vântul distant bătând fereastra închisă în grabă, zvârcolirea sufletului unei adolescente, un măr muşcat pe o masă într-un mod anapoda, cântăreţul care nu se mai auzea prea des de un timp, ceva muzică Beatles, putin mai mult Marin Preda, probabil puţină tristeţe stângace, stridenţa chipului mamei, fiinta absolut uimitoare si in sfarsit imbratisarea pruncului abia nascut, asa CRED ca era atunci..